Ciresul (Prunus avium)

Ciresul (Prunus avium)

Zona/ Regiune:

Ciresii, sint originari, probabil, din regiunea dintre Marea Caspica si Marea Neagra. Ciresii au fost cultivati in Grecia din anul 300 i. e. n. si putin dupa aceea au fost cultivati in Italia. Romanii au adus ciresii in Anglia la inceputul primului secol si pana in secolul 16 au aparut multe specii. Colonistii francezi au dus ciresii in unele provinciile canadiene. Colonistii englezi din Noua Anglie au inceput sa cultive si ei ciresi.

 -Caldura:

Cireşul are cerinţe destul de mari faţă de căldură, în special în perioada de primăvară, cerinţe care pot fi satisfăcute în zona dealurilor mici şi mijlocii. Ciresii agreeaza un climat protejat de vant puternic. Este o specie la care necesarul de frig este mare, între 1000 şi 1700 ore, în funcţie de soi, ceea ce face ca cireşul să aibă un repaus profund mai mare şi să nu fie afectat decât rar de îngheţul de revenire, din cauza decalării în ferestrele de iarnă. Frigul iernii ii protejeaza de paraziti. Pe perioada iernii, mugurii rezistă la temperaturi de -24 °C, în fază de buton la -5.5 °C iar la deschiderea florilor la -2.2 °C. Nu suportă temperatura ridicată şi arşiţa din timpul verii.

-Apa

Faţă de apă, cerinţele sunt moderate, plantarea reuşind în zonele cu 600-700 mm precipitaţii anual. Apa stagnată din sol este foarte greu suportată de cireş, dacă e de durată, provoacă asfixia rădăcinilor. Şi umiditatea relativă a aerului are efecte negative: în timpul înfloritului favorizează atacul moniliozei, iar la maturarea fructelor determină crăparea pieliţelor în zona punctului stilar, la fel ca şi ploile care cad în această perioadă.

Rezistenţa la apa în exces este dependentă de altoi. Altoit pe mahaleb (vişin turces), cireşul reuşeşte bine în zone cu precipitaţii mai puţine (500-550 mm), iar dacă este altoit pe vişin are nevoie de irigare.

Au nevoie de ploi inainte sa infloreasca, dar daca ploua prea mult, se poate distruge fructul.

-Lumina

Fiind o specie iubitoare de lumină, cireşul trebuie plantat pe versanţii sudici, la o distanţă suficientă pentru evitarea umbririi reciproce a pomilor. În condiţii de umbrire, calitatea fructelor este slabă, iar uscarea rapidă a ramurilor de rod duce la degarnisirea coroanei în zona umbrită.

-Solul

Cerinţele faţă de sol sunt destul de mari. Cireşul preferă solurile profunde, adânci, uşoare, luto-nisipoase, lutoase, bine drenate, şi cu pânza freatică nu mai sus de 1,5- 2m. Nu supotă solurile grele, umede, reci sau cu apă stagnantă, unde creşterile sunt slabe şi numărul pomilor uscaţi prematuri este mare.

Arhitectura:

Pom fructifer
Denumire stiintifica: Prunus avium
Familia: Rosaceae
Origine: Asia mica

Dimensiuni: in salbaticie: 18 m

Fruct: drupe rounde si rosii cu pielita moale, avand o gropita de unde se prinde un peduncul.
Inaltime: poate ajunge la 10 m.
In luna mai ciresul delecteaza privirile oamenilor cu florile sale grupate in buchetele mici. Drupele se culeg atunci cind se parguiesc.

Deosebim doua specii:
Visinul : Prunus cerasus
Include mai mult de 300 de varietati, incluzand Montmorency, slab colorat, Morrelocu suc de culoare inchisa.
Ciresul: Fructele sunt globulare, in forma de inima, iar culoarea variaza de la rosu inchis la rosu deschis.
Valorile nutritive ale cireselor: pigmenti Anthocyanin sunt responsabili pentru culoarea rosie din cirese.
Anthocyanin este o clasa a compusilor flavonoizi si au proprietati antioxidante. Ei au numeroase roluri terapeutice si preventive in boli cum ar fi atacul de cord, cancer si au si proprietati antiiflamatorii.

Combaterea bolilor si daunatorilor:

Cei mai aprigi daunatori ai ciresilor sunt pasarile. Necontrolate, acestea pot afecta chiar toate fructele dintr-un pom intr-un timp record. Cea mai sigura solutie de protejare a culturii de pasari este invelirea coroanei pomului intr-o plasa. O alta metoda mai putin eficienta este pozitionarea unor sperietoare de pasari confectionate din materiale usoare care fac zgomote si se misca atunci cand bate vantul.

Protecţia cireşului, deşi este mai simplă decât la alte specii, poate creea probleme din pricina înălţimii mari a pomilor şi a lipsei mijloacelor adecvate de stropire a vârfului coroanei. Principalele boli ale cireşului sunt: moniloza, antracnoza, pătarea roşie, ciuruirea frunzelor. Dintre dăunători amintim: păduchii de frunze, musca cireşelor, gărgăriţa fructelor. Musca cireşelor, care prin ouăle depuse în fructe şi formarea larvelor depreciază mult calitatea, afectează numai soiurile cu maturare mijlocie şi târzie.

Pasii de baza in plantarea unui cires :

1. Sapa o groapa proportionala cu radacinile pomului, astfel incat aceasta sa cuprinda intregul sistem de radacini fara a le inghesui sau rupe.

2. Extrage puiul din ghiveciul in care este plantat si incearca sa il pozitionezi in groapa sapata astfel incat sa respecti inaltimea la care a fost plantat anterior.

3. Distribuie radacinie cu atentie in groapa, fara a le rupe sau a le indoi. Este foarte important ca in acest timp sa pastrezi pomul in pozitie verticala.

4. Dupa ce ai stabilit pozitia corecta, fixeaza radacinile cu ajutorul unui strat subtire de pamant, preferabil un amestec cu ingrasamant din frunze sau gunoi de grajd . Taseaza pamantul usor pentru a nu rupe radacinile.

5. Adauga apa astfel incat pamantul sa devina foarte moale si sa se lipeasca de radacinile pomului.

6. Pentru a acoperi groapa in intregime este indicat sa adaugi pamantul in straturi, inmuiate ulterior cu apa. Astfel elimini pungile de aer formate si eviti tasarea solului si descoperirea radacinilor dupa prima udare sau ploaie.

Udari:

Puii de cires au nevoie de udari regulate in primul an de viata. Acest aspect este esential in dezvoltarea radacinilor; sanatatea si vigoarea radacinilor este direct proportionala cu cantitatea de apa. Este indicat sa sapi un sant mic in jurul pomului pentru a adauga aici apa o data sau de doua ori pe saptamana.

Dupa primul an udarile pot fi rarite si corelate cu cantitatea de precipitatii din sezonul respectiv.

Fertilizari:

In ceea ce priveste ingrasamantul, este indicat sa adaugi un strat generos zona din jurul pomului. Astfe, apa de la fiecare udare va transporta si substantele nutritive esentiale. De asemenea, ingrasamantul va pastra umezeala si nu va permite uscarea solului. Un alt avantaj este dat de faptul ca zona va fi ferita de buruieni si daunatori .

Periodic poti adauga si un ingrasamant lichid general, insa cu atentie pentru a nu atinge trunchiul sau frunzele pomului. Pentru a stabili exact cantitatea de ingrasamant necesara, este nevoie de o analiza prealabila a solului. 

Taiere:

Taierea se va face primavara, odata cu incalzirea vremii, dupa ce pericolul inghetului si ninsorii a trecut. Daca esti incepator este bine sa te adresezi in prima faza unei firme specializate in amenajarea gradinilor, deoarece ciresii sunt pomi cu tendinta de incarcare excesiva a coroanei, in pofida faptului ca pentru un rod bogat si sanatos au nevoie de foarte mult aer si lumina. Iata cateva indicii de taiere:

-indeparteaza absolut toate crengile uscate, bolnave, rupte sau afectate de daunatori;

-scurteaza ramurile incrucisate, paralele sau sau slabite;

-pentru a intari coroana pomului este indicat sa tai anumite ramuri direct de la baza coroanei sau a crengii principale;

Rodul:

In mod normal ciresii rodesc dupa 3 – 5 ani de la plantare. Acest rezultat depinde de soiul ciresului, de calitatea plantarii, de clima si, cel mai important, de ingrijirile acordate in primul an. De asemenea, o importanta majora in calitatea fructelor este data de originea pomului si de diferenta dintre un exemplar dezvoltat din samburi si unul altoit.
Perioada de recolta incepe din luna mai si poate ajunge pana in luna iulie, in functie de varsta, specie si clima.

Soiuri:

Include 900 de varietati cum ar fi : “mazzard” in forma de inima, foarte moi, acestea “bigaroon ” cu pielea tare, cu coaja rosie, dulce, cu rosu sau galbui, sucul este fara culoare, “bing”-zemoase, de culoare rosu-purpuriu, cirese salbatice, de culoare neagra.

Principalele soiuri de cires:

Bigarreau Morreau

Soi viguros, autosteril, are fructul mijlociu-mare, larg-corodiform, colorat în roşu-viu, lucios, cu pulpa pietroasă, bine colorată, de calitate bună. Se maturizează în a doua jumătate a lunii mai.

Negre de Bistriţa

Soi de vigoare mare, fructul mijlociu, roşu-vineţiu, cu o depresiune în vârf, cu pulpa semipietroasă, colorată, de calitate bună. Se maturizează la sfârşit de mai şi început de iunie.

Cerna

Are vigoare mijlocie, este autosteril, bun polenizator, are fructul mare, tronconic, cu pieliţa roşie-strălucitoare, pulpa roşie semipietroasă – neaderenta la sambure şi cu gust echilibrat. Se maturează pe la mijlocul lunii iunie.

Stella

Soi de vigoare mijlocie, autofertil, are fructul mijlociu mare, ovoid alungit, roşu cu pulpa pietroasă- neaderenta la sambure, foarte bun pentru masă. Se maturizează în decada a treia a lunii iunie.

Silva

Soi autosteril, viguros, cu fructul mic-mijlociu, de culoare neagră şi cu gust amar. Se maturizează la sfârşit de iunie.

Germersdorf

Este un soi de cires de origine germana, foarte raspandit la noi.
Fructele sunt mari sau foarte mari, cordiforme, de culoare rosie-inchisa.
Pulpa este pietroasa, cu sucul slab colorat in roz, neaderenta la sambure.
Se matureaza la sfarsit de iunie – inceput de iulie.

Rubin
Este un soi de cires relativ recent introdus in cultura.
Fructele sunt mari si foarte mari, de culoare rosu-rubiniu, lucioase.
Pulpa este pietroasa, de culoare rosie-rubinie, neaderenta la sambure.
Se matureaza spre sfarsitul lunii iunie.

Sam
Soi de cires de origine canadiana, relativ recent introdus la noi.
Fructele sunt mijlocii, sferice, cu pulpa semipietroasa, foarte buna pentru industrializare.
Se matureaza la inceputul lunii iunie.

 

Surse:

http://www.gradinamea.ro

http://www.infogradina.ro

http://gradina.acasa.ro


Tags assigned to this article:
ciresciresegempom fructifersoiuri de cirestaiere

Related Articles

Porumbul (Zea mays)

  Zona/Regiune:   –Porumbul (Zea mays ssp. mays, regional păpușoi, cucuruz) este o cereală originară din America Centrală cultivată azi în multe regiuni ale lumii ca plantă alimentară, industrială și furajeră, reprezintă alaturi de

Dovleacul (Cucurbita maxima)

  Regn: Plantae Încrengatura: Magnoliophyta Clasa: Magnoliopsida Ordin: Cucurbitales Familie: Cucurbitaceae Gen: Cucurbita  Zona/ Regiune: Este originară din America de

Lucerna (Medicago sativa)

  Zona/Regiune:   -Planta provine din Persia, unde era un nutreț valoros pentru cai. -După unele izvoare din antichitate, lucerna a fost adusă prin